Grădina japoneză în Europa

Gustul estetic european nu a putut scăpa de fascinația grădinii japoneze. De aceea, nu e întâmplător să o întâlnești în orașe din Austria, Olanda, Germania, Belgia sau Franța. Numai în Viena se găsesc cinci asemenea grădini, iar cea de la palatul  Schönbrunn, a fost înființată la începutul secolului trecut.

Spațiul european a preluat cu predilecție elemente ale grădinilor din perioadele Edo și Meiji și a folosit  iazuri,  cursuri de apă și izvoare, podețe, pavilioane, coline artificiale și combinarea vegetației cu aranjamentul din pietre. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, grădina japoneză a evoluat spre o creație de autor și arhitecți  sau artiști de renume, precum Kenzo Tange, Itsuko Hasegawa, Isamu Noguchi i-au imprimat forma, care nu este străină de unele influențe ale artei moderne.

Grădina japoneză a muzeului Albert Kahn – Paris (Sursă: https://soundlandscapes.wordpress.com/2013/06/02/albert-kahn-musee-et-jardin/)

Concepția acestei grădini s-a răsfrânt apoi, la nivel mondial și asupra organizării spațiului ambiental. Astfel, ea a pătruns în zone urbane cu funcțiuni variate și a influențat amanajarea peisagistică a piețelor și scuarurilor, a spațiilor de acces în clădiri importante sau a curților interioare. Piatra, păstrată inițial în stare naturală, a continuat să fie prezentă, folosindu-se în forme prelucrate sau ca sculptură. De aceea, unele grădini pot fi azi interpretate și ca expoziții în aer liber, ceea ce le apropie de funcțiile muzeului. De altfel, muzeul Albert Kahn din Paris, integrează o grădina japoneză, cu iaz, podețe, pavilioane, alei din piatră și vegetație dispusă după forme sinuoase.

Cum o mare parte din grădinile japoneze din Europa au fost refăcute în ultimele decenii și au beneficiat de concepția unor arhitecți japonezi, ele sunt rezultatul gândirii și tendințelor contemporane de amenajare. De aceea, reflectă o libertate mare de combinare a formelor și par a fi în căutarea unor elemente inedite și a detaliilor care să le diferențieze unele de altele.

Pavilionul de ceai din grădina japoneză din Hamburg. Foto: Berndt Andresen

În cea mai mare grădină japoneză din Europa, cea de la Hasselt, din Belgia, pavilionul pentru ceremonia ceaiului este funcțional, iar grădinii i s-a asociat o plantație de cireși, arbore ce se folosește tot mai des în parcurile sau în aliniamente stradale din orașele europene. La Monte Carlo, grădina japoneză conține un pod cotit, ce parcurge apa lacului, în loc de obișnuitul ”tobiishi”. La Haga, este considerată monument istoric, iar pe lângă apă și poduri, pavilioane și felinare, se pot întâlni și sculpturi,  în timp ce la Hamburg, pavilionul pentru ceremonia ceaiului este anunțat de un ”torii”.

Dar numărul grădinilor japoneze din Europa nu se reduce la cele  semnificative, aflate în mari orașe sau refăcute de artiști și arhitecți renumiți. O mare parte a grădinilor botanice și a parcurilor beneficiază și ele de zone  care conțin elemente compoziționale din repertoriul celor japoneze. În grădinile botanice din Cluj și Jibou sau în parcul Herăstrău din București, se pot întâlni mici grădini japoneze unde, chiar în forme modeste, se regăsesc iazuri cu podeț arcuit, pavilioane și aranjamente din pietre, iar exemple de acest fel abundă în mediul european.

Grădina botanică din Jibou. Foto: Lucian Muntean

Indiferent de caracteristici sau locul în care se află în Europa, grădina japoneză e căutată și percepută azi ca refugiu din calea stresului zilnic. Ea poate oferi un decupaj de liniște și un superficial contact cu o fracțiune de exotism.

今日、ヨーロッパの大都市にはほぼ必ずと言っていいほどに日本庭園がある。大部分は20世紀の後半の庭園設計者の作品の傾向を反映している。それらは日本の建築家、造園芸術家によって再生されたか創造されたかであり、それらの影響が拡大し、目下の(庭などの)公共の景観配置空間にも広がってきている。
 それが、モンテカルロ、ウィーン、ハーグ、ハンブルグ、またはそれほどに知られていない都市にあろうが、これらの庭園は、色んな異なった形において、池のある緑、小さな橋、茶室、石の配置、築地(ついじ)をもっていて、それぞれは現代都市から離れた静謐のいおりをもたらしてくれている。

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *